01 februarie 2014

"Oameni si Cruci" - Interviu




Ce este " Oameni si cruci" ? Un studiu etnografic,  un fotoreportaj sau altceva...?

 „Oameni si Cruci” nu este un studiu (cu atât mai puțin unul etnografic) și nici măcar un fotoreportaj (materialul nu surprinde fapte deosebite, evenimente sau întâmplări). „Oameni și cruci” ar putea fi o meditație asupra unui fenomen banal în sine- modernizarea accelerată și fără repere a unei societăți. Proiectul ilustrează discret, pornind de la un detaliu aparent nesemnificativ în viața Maramureșului, (troițele de la marginea drumului), transformarea rapidă,  ireversibilă a unei societăți patriarhale, într-o societate pseudomodernă, asimilată superficial din perspectivele unui proletariat dezrădăcinat de locurile de baștină. Poate că „Oameni și Cruci” este mai degrabă o meditatie cu morala următoare: cei chemați să lucreze la păstrarea ființei acestui neam, sunt de fapt primii care ii sabotează spiritualitatea din prostie, din lipsă de har și din lipsă de dragoste față de „turmă”. Cum poți înțelege acest fapt aparent banal: în loc să incurajeze meșterii locali să zugrăvească troițe cu mâna lor, cu talent și suflet, să dezvolte o școală, să hrănească niște oameni cu această îndeletnicire, tu, așa-zisul păstor al turmei, dai jos tot ceea ce au creat acești meșteri și pui în loc Cristoși de plastic, cu flori de plastic, cu becuri de plastic, totul din plastic. Nu m-aș mira să aflu că „plasticurile” sunt făcute în China, pentru ameliorarea costurilor.

Chiar dacă faci fotografiii de duminică, cum spui tu, nu ești un amator în fotografie. Eu cred că   ai în sânge o soluție de revelator fotografic. Ce este fotografia pentru tine?


Nu sunt nici măcar fotograf de duminică, și constat asta fără ostentație. Fotografia a fost importantă, chiar foarte importantă pentru mine în anii ’80. Este greu de explicat acum, dar în anii aceia de dictatură, simțeam imperios nevoia să mă exprim cumva și fotografia a fost un limbaj care îmi venea ca o mănușă. Am lucrat cu pasiune la cele căteva proiecte ale mele dar nu cu conștiința unui fotograf, ci mai degrabă cu cea a unui protestatar. Cu regret trebuie să recunosc că nu am avut nici educație și nici cultura suficientă ca să devin un fotograf serios, dar am fost și am rămas un mare iubitor de fotografie......(continuare la  http://www.sensunic.net/)


Trimiteți un comentariu