20 mai 2011

...despre fotografie





INTERVIU

- V-aţi născut pe 30 august 1958 în Sighetu Marmaţiei, sunteţi inginer constructor şi aţi devenit celebru ca membru de bază al grupului foto „7 Zile”. Deoarece majoritatea sighetenilor nu vă cunosc, o să vă întreb direct: Cine este Vasile Dorolţi?

Par a fi un om serios,cu par alb,doi copii,casa si firma.Si mereu cu un aparat de fotografiat in geanta.

- Când aţi părăsit Sighetu şi de ce?

M-am nascut in Sighet pe strada Horea.Am parasit Sighetul dupa doi ani,odata cu familia,tatal meu fiind mutat cu serviciul la Dej.Dar mi-au ramas bunicii la Sighet,pe strada Closca,vis a vis de gara,la nici un kilometru de Tisa,si,impreuna cu ei ,amintirile unei copilarii fericite.Mi-am petrecut vacantele la Sighet,acolo am invatat sa merg pe bicicleta,am avut prieteni si prietene extraordinare,am invatat sa pescuiesc,sa fac piata.

Sighetul este locul ideal al copilariei mele.

- Ştiu că vă simţiţi foarte apropiat de Sighet chiar dacă nu sunteţi un fel de „patriot local”. Care sunt amintirile cele mai puternice pe care le aveţi despre Sighet?

Am amintit mai sus cateva dintre ele.

Ar mai fi de amintit depoul garii si frumoasele locomotive cu abur.Am avut chiar bucuria sa fiu plimbat cu una din ele,care facea manevre prin gara.M-am facut tot negru de funingine dupa aceasta aventura,si pentru a nu lua bataie de la bunica –care era mai severa- bunicul m-a tinut o dupamaiza intreaga sub patura imbracat,pina a trecut „furtuna”.

Apoi era o cofetarie in centru,unde invariabil intram cu bunica dupa ce faceam piata,si serveam impreuna cate o cafea : „egy szimplat s egy duplat”...adica una mica pentru mine si una dubla pentru bunica......iar la plecare primeam o suta de grame de ciocolata de casa (foarte buna) care trebuia sa tina o saptamana,pina la urmatoarea „zi de piata”.In doua zile nu gaseai nici urma de ea in dulap........se evapora ca apa in Sahara.....

Si mai era in Sighet nasa mea- adica „keresztmama”,cea mai buna bucatareasa „ever known”-adica pe care am cunoscut-o vreodata.Ce prajituri.....ce meniuri......ce bucurie de viata in familia Kovacs........de vis.

- Cu toate că în perioada comunistă aţi avut şansa să vă afirmaţi la „Cântarea României”, aţi fost unul dintre cei care atacau sistemul printr-o formă artistică foarte subtilă – fotografia. Ce însemna în acea perioadă să faci fotografie? Cum aţi învăţat această artă? Când aţi avut prima oară un aparat foto în mână, ce marcă şi care a fost primul cadru fotografiat?

Vad ca sunteti bine informat.Poate chiar prea bine.Deci : am inceput sa fac fotografie in 1977,elev fiind la Liceul de Constructii din Baia-Mare,sprijinit neconditionat de Domnul profesor Doniga,care se ocupa de un mic club foto pe atunci.I-am ramas domnului profesor recunoscator „for ever” pentru modul cum a reusit sa ma faca sa iubesc fotografia.El mi-a dat pe mina –din prima si fara ezitare- un Exa 1b la inceput,apoi un Pentacon Six.A avut mare incredere in mine,si in foarte scurt timp am devenit un fel de fotograf de evenimente prin scoala.Apoi am primit de la parinti un Kiev 4A si un aparat de marit Krokus,scule cu care mai lucrez si azi.In prima excursie prin tara in 1978 am facut vreo doua cadre „mai altfel”cu niste copii si o pereche de cai,care mi-au deschis un altfel de orizont.......si de atunci , fara sa-mi dau seama, se aduna in rafturi fotografii,proiectii de diapozitive,expozitii.....

Am devenit un autodidact meticulos si aplicat.Am cautat si am citit toate cartile de fotografie din biblioteci(nu va speriati-nu erau prea multe),am deprins rapid si cu pasiune tehnicile de laborator,am carat dupa mine peste tot Krokusul si tavile de developat,si am si azi,in pod,un laborator clasic permanent si complet utilat.Am si filme,si hirtie foto si substante.........tot.!

Apoi ca student m-am lipit de Fotoclubul „Universitatea”.Bafta curata.....Erau atunci membrii : Feleki Karoly(azi seful catedrei foto de la Institutul de Arta din Cluj),Feleki Istvan (azi doctor in fotografie si muzeograf la Muzeul de Arta din Cluj),Petre Mercea,fiul academicianului Mercea – membru fondator al Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania-Vasile Pasca-azi medic in Baia-Mare si,colaboratori precum Florin Andreescu- proprietarul editurii AdLibri(cea care scoate acele albume foto cu Romania-fotografiile fiind facute chiar de el),Dorel Gaina-profesor alaturi de Feleki Karol la Cluj,Ozolin Dusa,Dan Mititelu,Paul Agarici,Radu Igasag (creator de filme de animatie)Traian Andronic-director de imagine la TVR-si multi altii.Am avut ce invata,si am ciulit urechile bine de tot.Apoi,nu stiu cum am reusit sa-mi fac timp sa fac si ceva speologie si fotografie subterana in cadrul Clubului de Speologie al Politehnicii.care era un clubulet mic si zurbagiu,dar era sprijinit de un tinar cercetator al Institututului de Speologie Emil Racovita-pe nume Cristian Lascu.Azi,domnul Lascu este unul din cei mai importanti cercetatori in domeniu,conduce revista National Geografic Romania,si am colaborat la editarea a trei albume foto despre pesteri si despre Muntii Apuseni...........nu stiu cum se face,da se pare ca am avut noroc in viata......si am intilnit mereu oameni de exceptie.

Despre fotgrafia pe care am practicat-o in anii aceia,ar fi mai multe de spus.Eram in mod evident atipic si cam obraznic.Orfelinate,muncitori in constructii,intrebari puse direct-cum ar fi :”Nu vedeti ca se scufunda Atlantida?”,m-au singularizat in peisajul fotografilor amatori de atunci.Nu mai vreau sa ma repet,asa ca ii rog pe cei interesati sa consulte cele citeva articole din Photomagazin ,unde am si exemplificari-adica fotografii.

- După revoluţia din 1989 aţi fost implicat în mai multe grupuri de fotografi. Ne puteţi da câteva detalii despre proiectele şi oamenii cu care aţi colaborat?

Dupa ‚90 am avut iar un fel de bafta in fotografie.In 1991 am aparut impreuna cu fotoclubul „U:” in Almanahul anual„Minolta Mirror”-mare realizare,deoarece din toata lumea fotografica erau alesi cam cinci fotografi.O fotografie a mea cu orfanii comunismului a aparut si pe fleyerul de reclama.

Apoi intilnirea cu Roland Kiefer,redactor sef la „Nikon News”Europa-care mi-a si dat cadou manualul de fotografie Nikon,scris de el.

A urmat o perioada cam tulbure in care m-am mutat la Baia-Mare ( in 1996).Eram hotarit sa ma dedic meseriei de inginer,si sa o las mai moale cu fotografie.In ziua in care am ajuns,s-a prabusit un avion in oras,am dat fuga acasa si am luat iar aparatul in geanta,si macazul s-a schimbat usurel catre ceea ce a fost.Am fondat fotoclubul Euroart din Baia-Mare(cu Ghetie Silviu,Ioan Brezoski,Radu Suciu si altii) si am pus de o colaborare cu Fotoclubul din Szolnok.Desi Euroart nu mai are practic mare activitate,eu mentin si acum contacte regulate si strinse cu cei din Szolnok,unde am avut ultima expozitie personala la finele lui 2008.Apoi a venit ideea celor „7 zile”.Ei,aici „gluma” a devenit ,evident, mult mai groasa.

- „7 Zile” este un grup ce rezistă de 10 ani. Ce înseamnă, de fapt, acest grup „7 Zile” pentru Vasile Dorolti? Cum e să lucrezi cu fotografi ca Cosmin Bumbuţ, Petruţ Călinescu samd? În ce sens v-a influenţat ca om şi ca artist foto munca alături de membrii acestui grup foto?

Grupul „7 zile” a adus din start profesionalism,tinerete cretoare,dinamism,o anume solidaritate si o competitie interna de autodepasire cum nu mai intilnisem pina atunci.

Daca in grupurile de amatori la care participasem pina atunci eu eram de regula cel care „trage”,eu eram ”locomotiva”,-aici am constatat ca toti erau practic dispusi sa traga in ritm dracesc,sa propuna idei si proiecte si sa le finalizeze la nivel maxim.S-au patentat citeva idei novatoare in cadrul taberelor noastre : Expozitie foto ”cu dar”(adica cei care veneau la vernisaj si se recunosteau in fotografii puteau sa ia acasa fotografia respectiva),expozitie foto „la cald”-adica organizata si panotata imediat dupa tabara de creatie,site,jurnal,making offetc......

Am invatat mult,foarte mult.Mi s-a limpezit stilul,am inceput sa vad mai degraba imagini si mai putin subiecte,am avut repere majore fata de care sa ma raportez,stind alaturi de toti acesti foarte talentati fotografi.La Bumbutz am admirat profesionalismul si instinctul valorii,la Paul subtilitatea si observatia acuta,la Calinescu „ochiul magic”spre subiecte tari,la Ghetie observatia fina si reactia rapida,la Croitoru originalitatea si dorinta de surprinde,la Oleg talentul si constiinta artistica,la Triebl bucuria imaginii,la Voicu spiritul elaborat,la Gicu Serban,simtul valorii fotografice.Spre bucuria mea,toti au fost sau sunt repere in fotografia romaneasca contemporana,si asta se poate si „lua „daca nu te sfiesti sa furi meserie.

- Un proiect cu totul deosebit este „Oameni şi cruci”, Ce ne puteţi spune despre acest proiect prea puţin cunoscut de către sigheteni?

Cred ca se fac zece ani de cind lucrez la acest proiect.Si acum imi dau seama ca sunt poate la jumatatea lui.Totul a inceput ca un fel de joaca,din plictiseala si din pana de inspiratie.Eram in tabara foto si nu prea stiam ce sa fac.Am inceput sa fotografiez –in joaca-troitele de la marginea drumului.Nu prea spuneau pozele mare lucru,dar chestia ma tinea „in priza”.Apoi am observat ca in timp,troitele facute manual de oameni adevarati si vii,incep sa fie inlocuite de Cristoshi de plastic,prinsi in suruburi,trasi la imprimanta.

Consider ca „viata si decaderea ”troitelor,simbolizeaza sintetic transformarile Maramuresului,de la traditie si valoare,la o societate uniformizata din plastic si pseudovalori.

Deocamdata,”Oameni si cruci”este o expozitie cu 120 de fotografii si un slideshow de o jumatate de ora,pus pe muzica lui Gheorghe Lese.

- Aţi avut numeroase expoziţii în ţară şi străinătate şi citeva albume de fotografie publicate. Pe care le consideraţi cele mai reprezentative pentru dumneavoastră?

Albumul fotografic „7 ZILE 7 ANI IN MARAMURES”si expozitia personala de la Bielsko Biala-Polonia din primavara lui 2009.

- Din cele 7 tabere „7 ani în Maramureş”, trei au avut loc în Sighet, una în Poienile Izei, una în Breb şi una în Ocna Şugătag, însă nicio expoziţie în Sighet (doar una în Ocna Şugătag). De ce n-a beneficiat Sighetu de această onoare? Există şansa să vedem o expoziţie Vasile Dorolţi vreodată în Sighet?

Cu placere,oricind .

- Ştiu că nu vă interesează prea mult promovarea propriilor fotografii. Ce înseamnă arta fotografică pentru dumneavoastră?

Ma preocupa chiar foarte mult sa-mi promovez munca fotografica,deoarece e o parte importanta din viata mea.

- Ce poate face fotografia pentru ochiul unui profan? Dar al unui artist?

Daca se uita prea mult,poate sa-i slabeasca vederea.Daca nu,poate sa-l educe nitel.

- Fotografie clasică versus fotografie digitală. Ce ne spune artistul Vasile Dorolţi despre acest conflict? Dar inginerul Vasile Dorolţi?

Acest conflict nu exista.Se poate spune doar,ca in evul mediu,la moartea suveranului si incoronarea urmasului la tron :Regele a murit,traiasca Regele.

- Ce recomandaţi tinerilor aflaţi la început de drum care doresc să exploreze această artă?

Sa se gindeasca bine dupa primele zecemii de poze facute cu „sapuniera” ,si daca se hotarasc sa continue,sa mearga la cea mai buna scoala de profil.

- Care sunt cartile, muzica si filmele care v-au marcat tineretea? Dar cele pe care le considerati reprezentative pentru dumneavoastra acum?

Cartile sunt multe,in tinerete citeam mult.Literatura rusa,americana,sud americana,franceza,suedeza...........si Octavian Paler.

La muzica e simplu.Am fost superfan si am ramas (aproape exclusiv)la Pink Floyd.

Pe vremuri imi placeau rusii:Tarcovski,Michailov,etc.....(Calauza !!!!!!...ce film!!!!!)

Mai recent ,Kusturitza.

- O întrebare cliseu, răsuflată dar obligatorie într-un interviu cu un artist este: Ce proiecte de viitor aveţi?

Nu sunt artist.Nu mai lucrez la alte proiecte inafara de „Oameni si Cruci”(si asta e prea mult si pare fara sfirsit).Si nici nu mai vreau proiecte.E o moda deja dusa maladiv la extrem: proiecte,proiecte,proiecte,toata lumea vrea sa faca proiecte si neaparat majore !,Ajungi sa nu vezi padurea din cauza copacilor.iti „implantezi”in cap „proiectul” si viata reala fuge pe linga tine fara sa bagi de seama.As dori (si recomand)sa fac fotografie spontan,din suflet,fara sa ma gindesc in ce „proiect maretz” se va aranja,unde va ajunge si ce impact va avea.O fotografie buna e aceea care o faci pentru tine si din tine .si nu gindindu-te obsesiv la altii si la reactiile lor.

- Mulţumesc pentru interviu şi mult succes în proiectele următoare. Vă aşteptăm în Sighet!

Dani Godja

14 decembrie 2009-12-14

SIGHET ONLINE

http://www.sighet-online.ro

Trimiteți un comentariu